Romania, Tîrgu Mureș, Lămâiței 35/2 cbogatean@yahoo.com 0759071591 cbogatean

Pictură picturi originale lucrări semnate de pictorul Călin Bogătean icoane portrete natură statică peisaje restaurare reproduceri picturi

Suprarrealism

Suprarealism pictură suprarealistă pe pânză

Suprarealism pictură suprarealistă pe pânză tablouri suprarealiste

Suprarealism pictură suprarealistă pe pânză tablouri suprarealiste

Suprarealism în ulei pe pânză artă scenico

Suprarealismul este curentul artistic pe care artistul Călin Bogătean îl urmează, iar linia conceptuală este una aparținând picturii metafizice a artei scenice în care artistul, un foarte bun desenator și observator rafinat al lucrurilor care îl înconjoară, o joacă a vizualului cu cel al senzorialul, cu lumea viselor ceea ce îi dă posibilitatea artistului să dea frâu liber imaginației sale exuberante precum și a stărilor surprinse și trăite doar prin icoană unită cu o virtuozitate tehnică a desenului și culorii încercând a păși pe urmele vechilor maeștri.

Suprarealism – Hiperrealism pictură conceptuală

Inspirat de metoda suprarealistă pictura este o scriere automată, Călin Bogătean își dezvoltă propria sa metodă plastico-vizuală ce constă în scoaterea din subconștient a tablourilor cu ajutorul unui proces mental de ascultare a sinelui unde sacrul ocupă un loc deosebit de important.

Din această metodă artistul a recreat prin imagini punți de legăturăși comuniune între ancestral și teluric. Tehnica adoptată este aceea a picturii din Renaștere, din care preia exactitatea desenului și cromatismul (trompe-l’oeil), precum și echilibrul în lucrările sale.

Suprarealism – metafizic

Abordarea tehnicii din renaștere, folosirea procedeelor cromatice prin suprapuneri succesive puse în valoare prin teme sociale, fanteziste de natură onirică. Artistul exploatează mereu latura atistico-scenică, acesta fiind mai tot timpul maestrul de ceremonii care organizează şi decide locul, rolul și comportamentul fiecăruia în parte pentru crearea unei atmosfere incandescente a revelaţiei, pentru a delimita ceea ce este bun de ceea ce este rău, situându-se mereu între două lumi ce extrapolează de la agonie la extaz și invers.

Suprarealism imagini detaliate cu lucrări Citește mai mult

Suprarealismul concept și percept artistic

Susţinătorii suprarealismului promovează conceptul de “scrierea automatică”. Scrisul automat este, o metodă de cunoaştere a autenticităţii fiinţei umane, dincolo de constrângeri, de convenţii şi limite. Pentru scriitor, “scrierea automatică” corespunde nevoii de a permite creativităţii să se hrănească din adâncurile inconştientului, din vise şi halucinaţii, şi în acelaşi timp să excludă raţionalul pe cât mai mult posibil. Metoda pe care suprarealiştii o foloseau era jocul colectiv, mai exact persoanele participante scriau independent unele de altele, câte un cuvânt pe o bucată de hârtie; hârtia era îndoită, iar textele juxtapuse sau citite apoi cu voce tare, alcătuiau fraze fanteziste, producând adesea efecte de umor, de şoc sau de perplexitate. Primul rezultat al acestui joc al întâmplării a fost: “Stârvul fermecător a băut vin nou”, de unde şi denumirea procedului “stârvul fermecător”. În pictură, metoda “stârvului fermecător, a avut o aplicaţie mai rastrânsă. Primele opere elaborate în acest mod au fost create în 1925. Jose Pierre informează că singura operă “stârv fermecător”, în întregime pictată a fost săvârşită în anul 1948, de cinci pictori portughezi.

În 1934, Max Ernst vorbea de cât de greu era pentru pictori şi sculptori să găsească metode de lucru care să corespundă “scrierii automatice” şi să folosească tehnicile pe care le aveau la dispoziţie să obţină obiectivitatea poetică, şi să îndepărteze raţiunea. Investigaţiile teoretice nu erau de ajutor; experimentele practice da. Ernst descrie experimentul lui Lautreamont* în care o maşină de cusut şi o umbrelă se întâlnesc întâmplător pe o masă chirurgicală, ca fiind un exemplu binecunoscut, aproape, clasic de fenomen descoperit de suprarealişti, care implică apropierea a două sau mai multe obiecte incompatibile pe o suprafaţă incompatibilă. Era clar, că, cu cât elementele erau aduse împreună în mod arbitrar, rezultatele erau cu atât mai dramatice şi mai poetice.

Un exemplu de metodă de lucru suprarealismul este colajul, al cărui principal exponent este Max Ernst. Metoda a avut precursori în mişcarea cubistă: Braque şi Picasso. În căutările sale, Braque experimenta, în 1912, noi procedee pentru înlocuirea picturii “trompe-l’oeil”* prin aplicarea pe pânză a unor bucăţi de hârtie pictată, pe care le lipea cu clei. Astfel, a fost inventat procedeul “hârtiei lipite”. Metoda l-a atras pe Picasso, care a folosit tăieturi de jurnal. Aplicând metoda la alte materiale (sticlă, fier, lemn etc) cubiştii au introdus în arta modernă o nouă formulă tehnică care va avea mare success. Cel care i-a dat adevărata formă de expresie cu care este cunoscută în arta suprarealistă, şi anume colajul, este Max Ernst.

În pictura, calea suprarealismului a fost deschisă de Giorgio de Chirico, care, a fost printre primii pictori care i-au atras atenţia lui Breton când suprarealiştii şi-au lărgit atenţia de la literatură şi poezie către artele frumoase. În studiul lui, Breton aminteşte şi o scriere a lui De Chirico din 1914, în care sunt expuse o serie de idei ce au multe afinităţi cu suprarealismul. “Pentru ca o operă de artă să fie cu adevărat nemuritoare, este necesar ca ea să iasă complet din hotarele umanului: bunul simţ şi logica o vatămă. În acest mod ea se va apropia de vis şi de mentalitatea infantilă. Opera profundă va fi împinsă de artist în adâncimile cele mai tainice ale fiinţei sale: acolo nu ajunge susurul pîraielor, cântecul păsărilor, foşnetul frunzelor. Ceea ce ascult eu nu valorează nimic, numai ochii văd deschişi, şi mai adesea închişi. Important este, mai cu seamă, a debarasa arta de ceea ce ea conţine din ce este cunoscut până azi: orice idee, orice simbol trebuie puse de o parte. Trebuie să avem o mare siguranţă în noi înşine; este necesar ca revelaţia pe care o avem despre o operă de artă, concepţia unui tablou reproducând cutare lucru fără nici un sens pentru el însuşi, fără subiect, fără semnificaţie din punct de vedere al logicii umane; este necesar ca o asemenea revelaţie sau concepţie să fie atât de puternică în noi, să ne procure o atât de mare bucurie sau o atât de mare durere, încât să ne simţim constrânşi a picta împinşi de o forţă mai mare decât aceea care-l împinge pe înfometat să muşte, asemenea unei bestii din bucata de pâine ce-i cade în mână.”

Suprarealismul se bucura şi de un mijloc de expunere a ideilor noului curent: revista “Revoluţia suprarealistă”. Revoluţia suprarealistă diferă de revista literară obişnuită. Nu diferă cu nimic de o revistă ştiinţifică. Pierre Naville, care este alături de Benjamin Peret, co-director, şi-a dorit asemănarea cu o revistă precum “La Nature”, jurnal ştiinţific binecunoscut. Revista nu atrăgea atenţia, avea doar câteva desene, câteva fotografii. Nimic nu anunţa ce avea să devină revista suprarealistă, revista ceea mai scandaloasă din lume.

Suprarealism picturi, Suprarealism tablouri, Suprarealism lucrări de artă, Suprarealism pictori, Suprarealism în ulei pe pânză, Suprarealism românesc, pictură suprarealistă metafizică, pictură suprarealistă scenică, surrealism, suprareal, pictură suprarealistă, picturi suprarealiste, pictor suprarealist, trompe-l’oeil